Sony a adus la CES 2018 un proiector compact şi portabil, un model de buzunar cunoscut ca Sony MP-CD1. Acest proiector mobil oferă o proiecţie cu diagonală de până la 120 inch şi la luminozitate de 105 lumens.

Publicitate

Cântăreşte doar 280 de grame şi pare să aibă dimensiunile unui smartphone, unui battery phone mai bine zis. Rezoluţia este de 854 x 480 pixeli, similară cu a lui Anker Nebula Capsule, un alt proiector interesant văzut la CES 2018. Sony a folosit aici tehnologie Texas Instruments DLP IntelliBright, pentru a creşte luminozitatea şi a scădea consumul pe cât posibil.

Autonomia este de 2 ore cu o singură încărcare a bateriei de 5000 mAh, ceea ce nu e chiar mult, dar la aşa dimensiuni pare rezonabil. Avem şi un conector special de trepied la bord, port HDMI, port USB pentru încărcare a unui device de streaming spre exemplu. De această dată primim un port USB Type-C pentru încărcare şi nu unul AC, cum se întâmplă des cu proiectoarele. Terminalul are corp din aluminiu şi măsoară 16 mm în grosime.

Preţul este de 400 de dolari, iar proiectorul va începe să fie vândut din vară.