ASUS nu a pariat numai pe laptopuri ce rivalizează cu MacBook-urile la CES 2018, ci şi pe modele ceva mai accesibile. Printre ele se numără acest ASUS X507, un laptop compact cu greutate sub 1.7 kilograme.

Publicitate

Are procesor Intel Core i7 la bord, dar este un Core i7 din generaţia a şaptea, nu a opta, cea nouă. Are ecran de 15.6 inch Full HD, cântăreşte 1.68 kilograme şi are un design metalic. La capitolul grafică primim un GPU NVIDIA GeForce MX110, iar dotările includ până la 8 GB RAM şi două variante de stocare. Fie avem un HDD SATA de 1 TB, fie SSD de 256 GB.

A se remarca ecranul cu muchii înguste NanoEdge, pentru o experienţă mai imersivă. Ca OS primim Windows 10, cu Cortana la pachet, iar terminalul propune şi o versiune cu Core i5 pentru cei cu mai puţină dare de mână. În ce priveşte conectivitatea, ASUS X507 aduce două porturi USB Type-A 2.0, un USB Type-A 3.0 şi un USB Type-C 3.0, plus HDMI. Pe partea de wireless vedem 2X2 MU-MIMO WiFi ac şi Bluetooth 4.2.

Nu avem încă preţ, dar ştim când ajunge în magazine produsul: prima jumătate a acestui an.