Microsoft a confirmat astazi oficial toate informatiile scapate pe web in legatura cu mult-asteptatul sau PMP, Zune HD. Astfel, aflam ca gadgetul va sosi pe piata in data de 15 septembrie (cel putin in SUA), fiind disponibil intr-o varianta de 16GB, de culoare neagra si cu pret de 219.99 dolari. Varianta de 32GB va fi platinata (doar culoarea, din pacate) si va costa 289.99 dolari.

Publicitate

Zune_HD_pic

Vor exista si editii speciale ale lui Zune HD, disponibile prin Zuneoriginals.net, printre ele numarandu-se PMP-uri in 5 variante de culori si purtand desenele si inscriptiile celor mai talentati artisti. Versiunile standard ale noului Zune pot fi precomandate chiar acum prin Microsoft Store, Amazon sau Best Buy.

Betanews ne informeaza in data de 22 si 23 august va fi organizat un turneu demonstrativ pentru Zune HD, el urmand sa parcurga toate marile orase din SUA, de la New York la Chicago, Dallas, Boston si Atlanta. Va reamintim specificatiile noului Zune: display full touch OLED de 3.6 inchi, conectivitate HDMI, radio HD, browser web, WiFi si suport pentru Zune Music Store si Xbox Live.

Sursa