Gitex Technology Week, editia cu numarul 28 a celei mai mari expozitii IT din Estul Mijlociu a debutat ieri, fiind inaugurata de catre vicepresedintele, prim-ministrul si suveranul Dubai-ului, Inaltimea sa Seicul Mohammed bin Rashid al Maktoum.

Evenimentul are loc la Dubai International Convention and Exhibition Centre, pana in data de 23 octombrie, beneficiind de peste 130.000 de vizitatori si peste 3300 de expozanti din 83 de tari. In cadrul showului sunt prezentate ultimele inovatii din industria IT&C, iar publicul poate vedea in actiune cele mai noi gadgeturi.

Unul dintre cele mai importante momente ale zilei inaugurale a GITEX 2008 a fost discursul lui Scott McNealy, presedinte si co-fondator al Sun Microsystems. Vorbind in fata a cateva sute de oficiali, McNealy a facut referire la problemele economiei globale si rolul tehnologiei open source in cresterea economica.

GITEX 2008 va include discursuri, discutii intre specialistii din domeniul IT, tutoriale si workshopuri. In plus, Dubai va gazdui si GITEX Digital Game World, o competitie in care echipele de gameri din regiune se vor duela in turnee profesioniste pentru titlul suprem. GITEX Shopper & Consumer Electronics Expo va vea loc la Airport Expo, Dubai pana in data de 24 octombrie.

Printre cele mai importante momente ale expozitiei se vor numara anunturi oficiale si lansari din partea unor companii de top ca RIM, Dell, Etisalat, Google, HP, Microsoft, Oracle, Panasonic, Samsung, Sharp, Sun MicroSystems si Symantec.