Ford începe producția SUV-ului compact Puma în cadrul uzinei din Craiova; Model disponibil din decembrie 2019

0
1290
Ford Puma

În aceste zile avem parte și de un debut pe plan local în zona auto, asta pentru că în Craiova tocmai ce a fost dat startul producției de automobile Ford Puma. Este vorba despre varianta actualizată a coupe-ului din 1997 care acum revine sub forma unui SUV compact și hibrid totodată.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Este primul hibrid fabricat în România și potrivit detaliilor dezvăluite de către companie, pentru susținerea producției din Craiova s-au investit aproximativ 200 milioane de euro și au fost angajate 1.700 persoane. Per total, investiția totală pe care Ford a realizată în Craiova ajunge la 1.5 miliarde de euro.

Ford Puma

Revenind la noul automobil, aflați că acesta dispune de tehnologie mild-hybrid, dar și tehnologii ce asigură siguranța. Avem pe listă sistem de recunoaștere a indicatoarelor rutiere, Adaptice Cruise Control, Start&Stop, cât și sistemul de centrare pe mijlocul benzii.

Ford Puma

Ford Puma sosește în mai multe variante de echipare, printre acestea numărându-se varianta elegantă Puma Titanium X, dar și cea sportivă intitulată Puma ST-Line. Se oferă motorul 1.0 EcoBoost în mai multe variante. Una este cea de bază cu putere de 95 CP și însoțită de transmisie manuală în 6 trepte.

Ford Puma

Avem versiunea secundară de 125 CP ce poate fi configurată cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj și 7 trepte. Cât despre variantele mild-hybrid, acestea vor fi 2 la număr și vor utiliza tot motorul EcoBoost 1.0, oferind 125, respectiv 155 CP. Prețul de pornire vehiculat este de 20.000 euro.

Mai aflați și că în momentul de față uzina Ford România are 6000 angajați care vor fabrica în paralel modelele EcoSport și Puma. Livrările sunt programate să înceapă din decembrie anul curent.