OnePlus a început în urmă cu aproape 2 ani să producă și televizoare, rezultat a unei idei ce a inspirat compania pentru a se extinde în această direcție. Totuși, aceste Smart TV-uri nu au fost disponibile pentru piața europeană, ci doar pentru cele din Asia.

Publicitate ⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Fiindcă OnePlus capătă din ce în ce mai multă popularitate în Europa, vânzarea televizoarelor în această regiune era inevitabilă. Sunt deja existente câteva modele interesante, însă este așteptat ca producătorul să anunțe alte versiuni în lunile următoare.

Anunțul legat de disponibilitatea TV-urilor OnePlus în Europa a fost făcut chiar de CEO-ul companiei, Pete Lau. Nu știm detalii despre prețuri sau date de lansare oficiale, însă e clar că OnePlus încearcă să devină un competitor pentru Xiaomi.

OP TV

Știm deja că producătorul a făcut pași și în alte direcții precum lansarea unor purtabile (OnePlus Band și Watch) sau lansarea unor perechi de căști wireless sau true-wireless (OnePlus Buds, Bullets Wireless). Așadar, pare-se că producătorul încearcă să dezvolte un ecosistem format din produse proprii, ceea ce nu este un lucru rău. Am văzut astfel de încercări din partea mai multor companii după ce Huawei a scăzut drastic, consecință a restricțiilor venite din partea SUA.

E clar că OnePlus a înregistrat o creștere destul de mare în ultima perioadă, ajungând la un marketshare destul de ridicat dacă ne gândim la vânzarea de smartphone-uri la nivel global. Sigur, mai sunt multe de îmbunătățit la generațiile actuale de produse ale producătorului, însă este destul de clar că brandul chinez țintește sus, să acopere și el o parte din marketshare-ul pierdut de Huawei în urma restricțiilor primite.

Vom reveni cu actualizări atunci când oficialii companiei sau zvonacii vor avea mai multe detalii legate de prețurile sau disponibilitatea televizoarelor OnePlus pe piața din Europa. Până atunci, ele vor continua sa fie disponibile doar în Asia.