În aproximativ o săptămâna din acest moment, în Barcelona vom lua parte la primul eveniment Samsung pe 2015, și anume Unpacked, conferință în cadrul căruia sunt așteptate nu unul, ci două noi produse de top. Printre acestea se numără Galaxy S6, cât și modelul S6 Edge, terminale ce se vor diferenția prin forma display-ului.

Samsung-Galaxy-S6-Edge-Concept-02

Astfel, în timp ce Galaxy S6 va adopta un panou standard plat, în cazul lui S6 Edge vom beneficia de un display curbat spre ambele părți, element ce va permite afișare de informații și butoane extra în cadrul unor aplicații ca și camera foto.

Astăzi, prin intermediul artiștilor Ivo Maric și Jermaine Smit, avem ocazia să vedem o serie de noi concepte ale terminalelor pregătite de către Samsung, device-uri realizate pe seama zvonurilor și a informațiilor scăpate pe web în ultimul timp. De asemenea, este prezent și un clip video cu cele două terminale.

Din câte putem remarca, telefoanele adoptă carcase uni-body din metal, o cameră ce va ieși în evidență, cât și un panou cu margini mai puțin înclinate în cazul lui S6 Edge. Cu toate acestea, randările prezentate mai sus nu dezvăluie în totalitate design-ul noilor telefoane Samsung, detaliu ce va fi cunoscut abia pe 1 martie.