Google Assistant/Home primesc Continued Conversation acum; Iată cum se poate activa

0
1034

În ultimele 24 de ore Google a început să activeze mult aşteptata funcţie a lui Assistant „Continued Conversation”, cu privire la care eram curioşi încă de la I/O 2018. E vorba despre posibilitatea de a vă angaja într-o conversaţie cu Google Assistant, pe baza a mai multe replici. Avem detalii mai jos despre cum activaţi funcţia.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Continued Conversation debutează pe Google Home, Home Mini şi Home Max. Va permite să îi puneţi lui Assistant o întrebare şi apoi să adăugaţi încă o întrebare, un reminder sau un obiect pe o listă de cumpărături, fără să mai ziceţi „OK Google” de fiecare dată. Puteţi începe întrebând „cum e vremea mâine”, apoi „dar poimâine” şi „cât fac până la muncă”, dar şi „aminteşte-mi să iau lapte” în aceeaşi serie de comenzi.

Înainte să vă bucuraţi prea tare, e disponibilă doar în SUA această funcţionalitate. Apoi funcţionează prin ţinerea activat a lui Google Assistant după solicitarea iniţială. Google Assistant va mai sta activ 8 secunde dacă nu este detectată vreo rostire de cuvinte. Dacă aveţi norocul să fiţi în SUA (sau ceva VPN) intraţi în aplicaţia Google Assistant, apoi Settings, Preferences şi Continued Conversations.

De acolo activaţi ce trebuie. Google afirmă şi că Assistant îşi dă seama dacă vorbiţi cu el sau cu un membru al familiei spre exemplu sau cu altcineva din cameră. Seamănă cu opţiunea Alexa Follow-up Mode oarecum. Se pare că sunt şi multe conturi în SUA care nu au încă activat suportul, deci posibil să nu meargă nici măcar dacă sunteţi în State sau cu VPN .