Fujifilm vrea să ducă la un nou nivel segmentul proiectoarelor, odată cu lansarea unui model cu obiectiv rotativ Fujinon. Acesta are rolul de a elimina orice distorsionare posibilă, care apare la cea mai mică mişcare de proiector video de obicei.

Publicitate

În general dacă mişti proiectorul, masa, dacă vibrează podeaua se distorsionează imaginea. Fujifilm scapă de asta printr-un obiectiv rotativ pe 2 axe, care vă va permite să îndreptaţi lentila spre orice direcţie, fără a mişca toată unitatea. Puteţi viziona filme pe podea, tavan, pereţi, pe verticală sau orizontală. Acesta este un proiector care combină sursa laser cu tehnologia short throw.

Puteţi acoperi un spaţiu de 2.5 metri de la o distanţă de 75 de centimetri. Proiectorul poate fi plasat pe orizontală sau verticală şi este ideal pentru magazinele ce vor să proiecteze logo-uri sau opere de artă sau pentru galerii de artă, muzee. Acesta este primul proiector al celor de la Fujifilm, o primă încercare de calitate, care va sosi în magazine în 2019.

Va concura pe aceeaşi piaţă cu BenQ şi Epson, care sunt deja foarte apreciate de public şi folosite în săli de clasă şi baruri. Fujifilm ţinteşte spre piaţa proiectoarelor compacte pentru zone înguste. Aşteptăm un preţ piperat, peste 1000 de dolari aş zice. Mă aştept la rezoluţie Full HD sau 4K.