Dyson aduce în România aspiratorul V15 Detect Absolute, care poate detecta praful ascuns

0
1015

Dyson, compania care a revoluţionat aspiratoarele a lansat în România pe 30 septembrie noul său model V15 Detect Absolute, care e capabil să detecteze chiar şi praful ascuns. E vorba despre particule de praf cu dimensiuni de până la 10 microni, iar noul model vine cu senzor piezo electric care oferă dovadă ştiinţifică a ceea ce a fost aspirat.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Dyson V15 Detect Absolute este primul aspirator cu tehnologie Laser Detect, care ajută la dezvăluirea prafului ascuns în locuinţe. Face parte din noua generaţie de aspiratoare fără cablu şi a fost dezvoltat de echipa de 370 de ingineri la nivel global. Vine cu un motor Dyson Hyperdymium special, care generează până la 240 de waţi de putere de aspirare şi filtrare în 5 trepte, captând 99.99% din particulele de praf de până la 0.3 microni, asta pentru o curăţare puternică în profunzime.

60% dintre oameni fac curăţenie mai mult decât până acum conform studiului Dyson Global Dust Study 2021. Aceeaşi analiză arată că majoritatea oamenilor sunt îngrijoraţi de nivelul de praf din casele lor, iar 76% sunt conştienţi cu privire la legătura dintre praful din casă şi boli ca astmul sau alergiile. Laserul cu diodă se află în capul de curăţare, care se poziţionat la un unghi de 1.5 grade, la 7.3 mmm de sol pentru a crea un contrast cât mai bun între praf şi podea.

Sunt măsurate, numărate şi eliminate particulele de praf de 15.000 de ori pe secundă utilizând un senzor piezo electric, care converteşte vibraţiile în semnale electrice, afişând cu precizie dimensiunea şi numărul de particule aspirate pe un ecran LCD în spatele aspiratorului. Noul model vine şi cu tehnologie anti încurcare, care previne înfăşurarea părului în jurul periei, fie că e vorba de păr uman sau al animalelor de companie. Filtrarea se face în 5 etape şi sunt captate 99.99% dintre particule cu dimensiuni de până la 0.3 microni.

Noul model cântăreşte 2.74 kilograme, are recipient de colectare de 0.77 litri şi o putere a motorului de 660W. Bateria este o unitate detaşabilă de 25.2V. Are 3 moduri de funcţionare (Eco, Boost şi Auto) şi are autonomie maximă de 60 de minute.

Aspiratorul este deja disponibil în România și poate fi comandat prin intermediul următorilor retaileri: