Google caută noi modalităţi de a crea conţinuturi bune de consumat în VR şi cea mai nouă găselniţă a sa implică un sistem rotativ de camere GoPro. Acesta este gândit pentru a captura imagini VR mai realiste. Rezultatul îl vedeţi mai jos.

Publicitate

Ceea ce rezultă în urma capturii cu acest “rig” se poate consuma pe HTC Vive, Oculus Rift şi headseturi Windows Mixed Reality. Google face teste cu “light field photography” de ceva vreme, încercând să captureze imagini VR mai realiste. O aplicaţie demo a fost deja lansată pe HTC Vive, Oculus Rift şi căştile Windows Mixed Reality. Acel tip de fotografie mai sus menţionat a fost popularizat de către cei de la Lytro, o companie cu o abordare futuristă în zona foto.

În loc să captureze doar lumina care este captată de obiectiv, fotografia light field implică o captură a tuturor razelor de lumină dintr-o scenă, dar şi a informaţiei despre sursa acelor raze de lumină. Cu combinaţia potrivită de hardware şi software, obţineţi un rezultat uimitor. Se vor “reasambla” acele raze de lumină pentru a crea o fotografie interactivă, una pe care o puteţi refocaliza la infinit, cam cum făceam cu camerele Lytro pentru consumatori.

Sau puteţi consuma imaginile în VR, astfel încât atunci când vă mişcaţi capul veţi vedea în spatele marginilor obiectelor apropiate, pentru extra realism. Lytro produce un sistem light field cinema camera de 125.000 de dolari, dar Google a preferat un “hack”, pur şi simplu alipind GoPro-uri pe un sistem circular de 16 camere, un rig. Platforma se învârte la 360 de grade pentru captura.

Am putea vedea pe viitor şi o variantă miniaturizată pentru consumator.