Sennheiser a lansat noi microfoane destinate camerelor video și smartphone-urilor

0
940
microfoane
Sennheiser a lansat noi microfoane destinate camerelor video și smartphone-urilor

Sennheiser a lansat astăzi noi microfoane destinate creatorilor de conținut. Printre acestea se află și o versiune îmbunătățită a modelului MKE 400, popular în rândul vloggerilor și videografilor. De asemenea, avem și un nou microfon tip lavalieră care se poate conecta facil la smartphone-urile care rulează Android. Avem detalii despre acestea în rândurile de mai jos.

Publicitate
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

MKE 400

Modelul MKE 400 are acum un nou design și se conectează printr-un jack de 3.5 mm la camerele video. De asemenea, se oprește și pornește odată cu camera, din fericire, față de versiunea anterioară. Sennheiser a inclus și un burete de această dată care va reduce zgomotul produs de vânt și cel de fundal. De asemenea, acesta se poate conecta prin intermediul jack-ului și la smartphone-uri, dar vine și cu un cablu TRS pentru DSLR-uri și aparate mirrorless.

Prin urmare, noua versiune a lui MKE 400 aduce câteva upgrade-uri notabile și bine-venite. Vechea versiune venea totuși cu o autonomie de 300 de ore utilizând o singură baterie AAA. Noua versiune are o autonomie de doar 100 de ore. Prețul rămâne 199.95 USD.

XS Lav

Tot astăzi a debutat și XS Lav, un nou microfon în stil lavalieră care se poate atașa de tricou/bluză, foarte ușor. Acesta ar fi destinat vloggerilor și creatorilor de conținut care doresc ceva ușor și simplu de integrat în setup-ul de zi cu zi. Vine cu un conector jack de 3.5mm, dar există o versiune și cu USB-C. Totodată, este compatibil atât cu smartphone-uri, cât și cu PC-uri. Din păcate, utilizatorii iOS nu primesc o versiune cu conector Lightning, însă Sennheiser afirmă că se poate utiliza printr-un adaptor.

Versiunea cu conector jack de 3.5 mm costă 49.95 USD, în timp ce versiunea bazată pe USB-C costă 59.95 USD. Există și un kit prin care se pot achiziționa ambele microfoane lansate astăzi + un mic trepied la pachet pentru 30 de USD în plus.