Un adevărat Transformer în camera ta: PC-ul care se demontează singur prezentat la Computex 2015 (Video)

Written by
  • 02 Jun 2015
  • View Comments
  • Cei care doresc un computer Transformer vor fi super încântaţi de invenţia de mai jos, prezentată la Computex 2015. E vorba despre un computer care se transformă în timp real, desfăcându-şi carcasa şi expunându-şi componentele, pentru ca apoi să se reasambleze la loc.

    ASUS ROG in win tower

    El reprezintă un proiect realizat în colaborare de către ASUS Republic of Gamers şi producătorul de carcase In Win. Există un buton special în zona frontală care declanşează această metamorfoză, la finalul căreia carcasa se deschide ca un pumn descleştat. Secţiunea principală cu componentele se ridică din mijlocul terminalului şi se înclină puţin, pentru a uşura accesul la HDD, RAM şi altele.

    Se pare că ASUS chiar are de gând să vândă acest “rig”, care ar putea face parte dintr-o versiune extremă de ROG, cu un preţ de automobil probabil. Problema cu acest mamut e că aveţi nevoie de un spaţiu cu lăţime crescută pentru a-l depozita. Un avantaj e că nu mai trebuie să înclinăm PC-ul atunci când vrem să ajungem la anumite componente în “service”. Dacă nu mă înşeală privirea am văzut şi un sistem de răcire specializat…

    SOURCE: Engadget
    , , , , , ,
    720p 1080p apple blu ray CES 2009 concept data de lansare data lansare detectare faciala display display LCD full hd GPS HDMI intel atom iphone iphone 3g lansare laptop lcd pret prototip sony specificatii telefoane Telefoane mobile touchscreen wifi Windows 7 Windows XP